Publicat de: Cip Paraschiv | 26 Decembrie , 2014

Un ultim gest pentru un om prea putin pretuit

poza(1)

Inaintea Craciunului a plecat fulgerator dintre noi Mihai Danila, unul dintre cei mai iubiti fotbalisti ai Iasului. Din pacate, nu am reusit sa ajung la inmormantare, cum nu a ajuns nici seful centrului de copii si juniori al CSMS-ului sau alta persoana decidenta a clubului ce a hotarat disponibilizarea acestuia anul trecut. Si mai bine ca nu au fost, altfel, un eveniment de cinstire, pretuire si reculegere ar fi putut degenera in cu totul altceva.

Mihai Danila a slujit cu cinste gruparea din dealul Copoului mai bine de jumatate de veac, atat ca jucator cat si ca antrenor. Anul trecut, odata cu reorganizarea centrului de copii si juniori, el a fost dat afara alaturi de alti antrenori precum Marian Moldovan, Adrian Cotan, Gelu Paveliuc, Ovidiu Burdujan, etc. Daca decizia manageriala a CSMS-ului a fost una buna, e prematur sa dam un verdict acum. Cert e, insa, ca Marian Moldovan si Mihai Danila au obtinut cea mai buna performanta din istoria fotbalului juvenil iesean (campioni nationali la jun. A), iar daca pana acum echipele de juniori ale Iasului se calificau la turneele finale si aduceau medalii, acum doar o echipa a trecut in faza superioara (ajungandu-se pana acolo incat, la recentul turneu final „Gheorghe Ola” desfasurat la Constanta, judetul nostru sa fie reprezentat de o comuna – Ruginoasa!!!).

Mihai Danila m-a format atat ca jucator, cat si ca om. Dupa ce am castigat titlul de campion national in anul 1993, am continuat colaborarea cu acesta (intre timp devenise antrenor secund la Politehnica Iasi) si am obtinut o promovare de vis cu „echipa mare” in prima liga doi ani mai tarziu, la barajul de la Brasov. Ulterior, drumurile noastre s-au despartit, eu plecand spre alte zari, el indeplinind pentru o perioada si functia de antrenor principal la Politehnica Iasi.

Sigur, „nea Mitu” era un boem: ii placea sa joace rummy, sa bea un pahar de vin in compania lautarilor, adesea mai tragea si din tigara. Insa toata lumea poate confirma ca a iubit fotbalul mai mult decat propria persoana. Fire orgolioasa, a refuzat sa isi faca actele pentru ridicarea ajutorului de somaj, traind in ultimul an mai mult de azi pe maine cu o tristete nedisimulata in suflet si intrebandu-se mereu „ce insemnau pentru un club de liga I inca doi ani pana la pensie un salariu de nici 1000 lei net in mana?”

Din pacate viata bate filmul, iar aceasta poveste reala din lumea sportului este mai amara decat un basm trist al lui Hans Christian Andersen. Odihneste-te in pace nea Mitule, cum se intampla adesea, dupa moarte vei fi mai apreciat pentru ceea ce ai facut pentru fotbal!

PS. In fotografie, Mihai Danila alaturi de Marian Moldovan in vestiar dupa castigarea titlului de campioni nationali, felicitati de antrenorii echipei nationale de la acea vreme – Anghel Iordanescu si Dumitru Dumitriu

Anunțuri

Responses

  1. Miţu Dănilă, un mare OM al Iaşului !!! Dumnezeu să-l odihnească în pace !!!

  2. Probabil te referi la Leonida Antohi ca fiind persoana decidenta din club privind disponibilizarea,cel care s-a laudat ca ati cistigat medaliile cele mai valoroase dar pe care nu l-am vazut la inmormintare.O fi avind remuscari?Nu cred.

    • Nu, nu la el ma refeream


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: