Publicat de: Cip Paraschiv | 22 Octombrie , 2011

Unul dintre cele mai mari regrete ale vieţii mele

Vineri, 28 octombrie 2011, Iaşiul are şansa unică de a găzdui cel mai frumos meci din istoria Cetăţii, România – Italia! Este vorba despre reeditarea celebrului meci din 1983, când i-am învins atunci pe proaspeţii campioni mondiali la Bucureşti cu scorul de 1-0 prin golul înscris de Ladislau Böloni.

Când vezi ce jucători vor veni în Capitala Moldovei te apucă fiorii: am crescut având în cameră pe perete postere cu Giuseppe Giannini şi Paolo Rossi (golgeterul Espana 1982), Franco Baressi (unul dintre puţinii jucători de pe mapamond în cinstea căruia s-a retras tricoul cu numărul cu care a jucat) a fost idolul meu şi al oricărui copil ce visa să ajungă fundaş central, Toto Schillaci supranumit şi „Salvatore della Patria”, Giancarlo Antognioni şi lista continuă, dacă ar fi să ne referim numai la foştii campioni mondiali.

Când te gândeşti ce monştri sacri vor juca la Magic Stadium, iubitor de fotbal să fii, nu poţi sta acasă să nu-i vezi în carne şi oase pe aceşti campioni… Din păcate, fiind selectat ca şi expert ştiinţific/formator în cadrul proiectului E-learning pentru partenerii sociali (proiect implementat de Blocul Naţional Sindical, Sindicatul Fotbaliştilor Amatori şi Non-Amatori şi Escola Profissional Christophor Columb, proiect asupra căruia voi reveni într-un post ulterior) voi pleca în perioada 23 – 30 octombrie în Portugalia pentru a deveni specialist în dezvoltarea de conţinut digital, pierzând şansa vieţii de a vedea aşa un meci în oraşul meu natal şi de a juca în deschidere cu echipa de old-boys.

Închei prin a o felicita pe Claudia Ursu şi minunata echipă din jurul ei care a reuşit să ducă acest proiect până la capăt, îl felicit pe Dan Cojocaru (alias Mops 🙂 )  pentru organizarea perfectă pe care sunt convins că o va asigura şi invit toţi ieşenii să  întâmpine cum se cuvine aceste glorii ale fotbalului mondial.

Anunțuri

Responses

  1. Grazie amico mio per le belle parole che hai scritto su di noi!

    Maurizio

    • Iesenii iti multumesc tie Mauritzio


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: