Publicat de: Cip Paraschiv | 31 Martie , 2011

Misiune îndeplinită

În weekend-ul trecut, oraşul nostru a găzduit un regal handbalistic cum nu am mai avut şansa să vedem de aproape 10 ani, de la „Trofeul Carpaţi” încoace.

Iaşiul a fost la înălţime. Atmosfera fantastică din Sala Polivalentă pe care au creat-o ieşenii, faptul că aceştia au cântat continuu încurajând selecţionata ţării noastre (mai ales în ultima zi, la meciul decisiv cu Olanda), nu puteau avea decât un singur deznodământ: calificarea selecţionatei României de pe prima poziţie la CE U17.

De remarcat şi prezenţa numeroaselor personalităţi din lumea handbalului: Cristian Gaţu, Cristina Neagu (cea mai bună handbalistă a lumii), Narcisa Lecuşanu, Tatiana Cojocaru, etc., care au făcut o reală promovare sportului ce ne-a făcut campioni mondiali în trecut. Mai mult, sâmbătă dimineaţa, Narcisa Lecuşanu a făcut un gest extraordinar de nobleţe venind şi oferind premii copiilor sosiţi din comunele limitrofe Iaşiului, copii ce au umplut Sala Grădinari pentru a participa la faza zonală de minihandbal din cadrul ONSS (Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar).

Ce imagine memorabilă, cu fetele noastre ţinându-se de după umeri şi cântând din tot pieptul imnul, imagini surprinse în direct şi de televiziunea română…

Au fost şi lucruri care au nemulţumit, spre exemplu accesul în incintă: fiecare spectator a fost foarte atent controlat, nefiind permisă intrarea in sală cu sticle de plastic sau chiar cu pixuri. Tinând cont că printre echipele participante s-a aflat şi echipa naţională a Israelului, pe undeva acest lucru pare de înţeles.

În final, concluzionând, cred că cel mai mare câştig în urma găzduirii acestei grupe de calificare l-a constituit prezenţa foarte numeroasă a ieşenilor, ieşeni ce au umplut până la refuz Sala Polivalentă redescoperind gustul marilor competiţii!

PS. Se pare că ţara noastră, tineret de aur are: şi selecţionata U17 la fotbal a României a reuşit în aceste zile să se califice la Campionatul European 🙂

Anunțuri

Responses

  1. Felicitari ! Continua !

    • Multumesc Cristi, voi incerca 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: