Publicat de: Cip Paraschiv | 26 Decembrie , 2008

The two for London

MTS-ul pleacă la drum cu doi oameni de anvergură: Monica Iacob Ridzi (ministru) şi Octavian Belu (secretar de stat). Amândoi sunt oameni care au reuşit şi demonstrat în viaţă: Monica (ca fost europarlamentar şi actual preşedinte al tineretului PD-L-ist), Belu (ca antrenor ale cărui performanţe au intrat în Guiness Book). Acestora li se va adăuga, conform protocolului, un secretar de stat propus de PSD cel mai probabil cu atribuţii privind partea de tineret.

Provocarea majoră a mandatului celor din fruntea MTS va fi, fără îndoială, Olimpiada de la Londra 2012. Dacă socotim că anul acesta rezultatele înregistrate la Beijing au fost dintre cele mai slabe din istoria României, dacă ţinem cont de faptul că Monica şi Belu vor răspunde pentru un buget anual de peste 100 milioane de euro, 50 de cluburi şi 60 de federaţii, o multitudine de terenuri şi baze sportive aflate în litigii juridice şi suspectate de a fi „tunuri imobiliare”, o lipsă acută de bazine de înot, patinoare şi stadioane, mii de investiţii, un evantai de competiţii şi sute de mii de sportivi, antrenori, preparatori fizici, medici, maseuri, etc., vom realiza că sarcina acestora nu va fi în niciun caz uşoară.

Aşadar, succes Monica Iacob Ridzi, succes Octavian Belu, numărătoarea inversă a Big Ben-ului (celebrul orologiu din turnul palatului Westminster, sediul Parlamentului britanic) deja a început!

Anunțuri

Responses

  1. succesul este ceea ce confirma electoratul… atunci cand ai de rezolvat o problema, stii care sunt datele, situatia de fapt; este usor de rezolvat problema atunci cand ai intrebari ajutatoare(!?)… pentru siguranta se recomanda : judecata pentru ipoteza 1(de rezolvare), judecata pentru ipoteza 2(de rezolvare), …judecata pentru ipoteza …n (de rezolvare) si apoi se asterne pe hartie un plan de rezolvare/…n planuri de rezolvare din care rezulta concluzia examinatorului asupra celui/celor care lucreaza la obtinerea rezultatului dezvaluit la sfarsit… in plus, aflarea rezultatului corect nu este suficienta…de acolo mai departe incepe munca celor alesi sa aplice in realitate, munca celor platiti sa verifice, sa dea exemplu personal si sa rezolve atunci cand apar noduri gordiene… mai sunt unele probleme: nimeni nu aplauda, nimeni nu accepta rezultate aproape de cele exacte, nimeni nu accepta decat rezolvarea cu final corect si fericit, nimeni nu intelege sincopele si greutatile, nimeni nu intelege de ce nu exista vedete carora sa li se accepte diverse ezitari si putini inteleg atunci cand succesul este total… de aici apar si unele costuri in campania electorala…sa-ti prezinti succesul proiectelor realizate ( gandite, croite si muncite)… este mult mai ieftin sa promiti doar…prietenii stiu de ce !? sper ca vei/veti intelege corect si prieteneste cele scrise si mai ales faptul ca este suficient sa vrei ceea ce poti sa faci… multi ani fericiti !

  2. ar fi fost mai usor sa scriu in engleza dar ar fi fost mai greu de tradus in valona !!!! nu uita ca, in ceea ce ma priveste, calul care traga… ala ia bataie……!!!!!! mentin cele afirmate pana acum…!!!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: