Publicat de: Cip Paraschiv | 23 Decembrie , 2008

„Avocatul diavolului”

Pancone a fost prins seara trecută conducând sub influenţa alcoolului, fostul internaţional având o concentraţie de 1,36 miligrame de alcool în aerul respirat. Nu mai departe de câteva luni, Ionuţ s-a aflat şi el într-o situaţie aproape similară.

Deşi nu ascund faptul că de ambii jucători de referinţă ai Politehnicii mă leagă amintiri foarte frumoase, departe de mine gândul că apreciez astfel de atitudini sau că aş vrea să le iau apărarea.     

Merită însă măcar o explicaţie gestul lor. În timp ce un om normal susţine până la 5 examene importante pe an, un fotbalist este examinat continuu, săptămână de săptămână. La acest stres constant sub care este supus jucătorul, se adaugă şi o perioadă lungă de privaţiuni, necesară pentru obţinerea performanţei.

De aceea, pe undeva, este de explicat de ce marea majoritate a sportivilor refulează în astfel de năzdrăvănii, ieşind adeseori din cotidian. Prin urmare, acei dintre voi care dezavuaţi astfel de practici şi-i condamnaţi (pe bună dreptate) pentru gesturile lor, please have a little mercy when you do that!

Anunțuri

Responses

  1. cu tot respectul pentru marii sportivi ai orasului, pentru personalitatile iesene in general, cred ca putem avea intelegere fata de lucruri si/sau fapte de inteles; cand stii insa ca esti in permanenta observat este greu de inteles cum un aspect foarte clar-alcoolul la volan nu poate fi scuzat si nimeni nu te poate apara- nu este evitat ? de ce nu putea sa mearga cu un taxi ? este vorba de teribilism barbatesc sau de sfidare dusa pana la omiterea unei elementare precautii si spirit de autoconservare macar… daca se intampla ceva urat ai fi putut fi tu cel care anunta familia ?! repet, cu tot respectul si intelegerea sunt pentru evitarea unui dosar penal dar pentru masuri drastice care sa-l protejeze pe viitor. de aceea recomand comesenilor un taxi la momentul potrivit… poate n-o sa-ti placa comentariul dar tu stii ca puterea exemplului este cea mai buna, iar un amic suparat la sprit ca nu este lasat sa conduca i-ti este si mai bun amic a doua zi la ciorba de burta ! sarbatori fericite !

    • Sunt de acord cu cele spuse de tine.
      Sarbatori fericite si tie alaturi de cei dragi!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: