Publicat de: Cip Paraschiv | 4 Octombrie , 2008

Mihai Tărâţă

Cei din lumea fotbalului îl alintau cu apelativele Michael sau Tataia. Nu a dat niciun gol, după victorii nu a fost niciodată în prim-plan, când se dădeau primele de joc figura printre ultimii pe listă (câteodată era chiar „uitat”), în 40 de ani închinaţi fotbalului abia dacă a apărut în câteva articole de presă însă, cu siguranţă, a fost unul dintre cei mai iubiţi oameni de către generaţiile de fotbalişti care s-au perindat de-a lungul timpului pe la Politehnica Iaşi.

În cantonamente era ultima persoană pe care o vedeai înainte de culcare, venind să facă masaj, uneori aproape de miezul nopţii. După ce o echipă întreagă îi trecea prin mâini, adesea îi puteai surprinde degetele încleştate de cârcei, iar dacă un fotbalist era răcit, în afara tratamentului cu medicamente, acesta beneficia automat şi de o frecţie cu spirt şi oţet à la Michael. Era de o politeţe exagerată iar mirosul de revulsin şi BenGay cu siguranţă i-a fost mai familiar decât cel al unui parfum celebru. A fost o persoană cu frică de Dumnezeu, de aceea duminica, înainte de antrenamentul de refacere, din cabinetul lui Michael se putea auzi la radio slujba religioasă.

Foarte rar, furat de tensiunea meciului, îl vedeai pe Michael dând indicaţii jucătorilor. Era privit cu îngăduinţă de antrenori, la fel de îngăduitor fiind privit şi de către „fluieraşi” atunci când erau certaţi de Tataia, odată cu intrarea echipei medicale pe teren. Cânta şi dansa cu jucătorii după meci, nu lipsea la petrecerile cu echipa iar dacă aveai nevoie de crampoane de gheaţă (confecţionate din şuruburi şi piele), el era meşterul care putea să te ajute.

Când temperatura din saună era foarte ridicată iar aerul abia respirabil, el mai avea puterea să facă masaj jucătorilor. Obişnuia să pună iarna sare în bazinul cu apă fierbinte, iar după un meci victorios, avea tot timpul grijă să fie o navetă cu bere pe fundul bazinului cu apă rece. Era primul om care ajungea dimineaţa la stadion pentru a pregăti bazinele de refacere a jucătorilor şi ultimul care pleca, mult după lăsarea întunericului. De foarte multe ori dormea între antrenamente pe patul de masaj, stadionul fiind a doua lui casă…

Joi, pe data de 2 octombrie 2008, Maseurul a fost înmormântat. În nemernicia mea, am ales să mă duc la meciul F.C. Vaslui – Slavia Praga, nereuşind să ajung la cimitirul Eternitatea pentru a-l conduce pe ultimul drum. Tot ce mai pot spune acum e doar un tardiv „God bless you, Michael !”, fotbalul românesc a mai pierdut un suflet curat şi devotat.

 

Anunțuri

Responses

  1. e preferabil sa-l tii minte cum a fost si cum ai reusit sa-l descrii. dumnezeu sa-l odihneasca !

  2. Frumoase ganduri, de recunostinta in primul rand,pentru un om de care te-ai „impiedicat”la un moment dat!
    Pacat ca nu ai ajuns la inmormantare! se spune ca sufletele celor adormiti,atunci cand sunt conduse pe ultimul drum,vad cine le sunt la capatai….

  3. salut
    ma bucur sa vad ca nu l-a uitat pe ”tataia”
    nu ma astept sa te mai aud sau sa mai vorbesc cu tine vreo data avand in vedere ca a trecut atat de mult timp de cand mi-ai dat ultima cicolata..
    sa stii ca tin sa te contrazic cu un lucru:stadionul era prima lui casa
    nu stiu daca stii dar nici cand s-a imbolnavit nu putea fara sa se duca macar o data pe saptamana la stadion
    a fost foarte greu sa vad cum un luptator un om plin de viata si vorba ta nelipsit de la petreceri s-a stins sub ochii mei dupa 2 ani si de chinuri,,,
    dar ne alinam cu gandul ca a plecat spre mai bine…
    iti multumesc in numele familiei pentru cuvintele frumoase aduse in omagirea lui,,
    iti doresc toate cele bune

    klaus mario
    nepotul lui
    nea mickel
    ps, mai ai melodia aia cu joaca tarata?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: