Publicat de: Cip Paraschiv | 22 Septembrie , 2008

Două ore, 26 de minute şi 44 de secunde

Ceasul desteptător o trezeşte din somn. Este ora 4:00 dimineaţa. Mai stă întinsă câteva minute în pat, după care se ridică să mănânce puţin, mai degrabă să ciugulească ceva. Expresia valabilă în echitaţie „calul de rasă mănâncă puţin înaintea cursei” se potriveşte şi în atletism. La ora 6:15 ajunge în Piaţa Tiananmen. Organizatorii îi fixează un cip mic la pantofii cu care urmează să concureze (atleţii sunt astfel tot timpul monitorizaţi, pe traseu există senzori astfel încât să se ştie unde sunt, dacă se abat, dacă intră altcineva, cu ce viteză aleargă). La ora 7:00 îmbracă o vestă cu gheaţă, deoarece în probele de fond temperatura corpului creşte aproape la 39° C, limita maximă la care creierul comunică eficient cu muşchii. Va pleca în cursă cu o temperatură mai scăzută tocmai pentru a se încălzi mai greu.

La ora 7:30 dimineaţa la Beijing, ora 2:30 la Bucureşti, povestea româncei de 38 de ani începe. Îşi găseşte un loc în plutonul fruntaş şi încearcă să-şi regleze cadenţa. În ciuda poluării şi umezelii ridicate, atleţii au noroc: afară picură uşor şi nu e foarte cald. E duminică şi se gândeşte că de mulţi ani nu a lipsit la slujba religioasă. Chiar şi atunci când avea antrenament, se trezea la ora 5 dimineaţa special ca să ajungă la ora 10 la micuţa biserică ortodoxă din America. Tempo-ul nu este unul foarte ridicat şi simte că ar putea mai mult. Se pare că infiltraţiile cu antiinflamatoare făcute la începutul cursei îşi fac efectul, este într-o dispoziţie excelentă. Pentru a vedea timpii, se uită des la ceas şi ascultă vocea antrenorului de pe bicicletă. De folos îi sunt şi ceasurile digitale de pe traseu. Deoarece se află în plutonul fruntaş, pierde mult timp în busculadele de la punctele de alimentare. Din 5 în 5 kilometri sunt plasate mese cu lichide pentru hidratarea concurenţilor, România având masa cu numărul 27.

Se apropie de jumătatea cursei. Fară să vrea, gândul îi zboară la Olimpiada de acum patru ani, de la Atena… Atunci, la kilometrul 19 i s-a făcut rău şi s-a oprit. Atunci, a crezut că a fost descalificată, a vrut să renunţe dar încurajările publicului au determinat-o să repornească uşor. Şi-a spus că e Olimpiada, regina competiţiilor, şi trebuie să ducă cursa până la capăt. Până la urmă, a terminat cursa pe locul 20, în ultimii patru ani obsedând-o mereu o întrebare: pe ce loc ar fi terminat la Atena dacă nu s-ar fi oprit?

A ajuns la kilometrul 20. Deodată, simte că vrea să evadeze, rupe ritmul şi sprintează spunându-şi: „Acum ori niciodată!”. Privită ca un outsider de celelalte competitoare, este lăsată să se distanţeze. Aude vocea antrenorului (şi, totodată, a fostului soţ) Valeriu Tomescu încurajând-o: „Hai, Puşa!” Acesta ştie că nu există reţete pentru astfel de momente, totul este lăsat la latitudinea atletului. „Chiar dacă instinctul e util, nu cred în instinct fără educaţie” sunt vorbele lui Vali, iar ea se poate baza pe inteligenţa, voinţa şi experienţa acumulate de-a lungul timpului.

A început să se distanţeze încet, dar sigur. La un moment dat a întors capul să vadă dacă nu vine cineva din urmă, dar vocea antrenorului care controla cursa a liniştit-o. Distanţa dintre ea şi celelalte concurente rămâne constantă, chiar creşte puţin. Cu peste un minut avans ajunge la kilometrul 30, kilometru la care Puşa atinge punctul mort. Ştie că e momentul psihlogic al cursei, nu va mai auzi vocea calmă a lui Vali. Acesta obţinuse un soi de acreditare temporară să însoţească cursa cu bicicleta doar pe o distanţă redusă, până c\nd a fost oprit de poliţie. Din păcate, Federaţia Română de Atletism a considerat că grupa de maraton nu merită un antrenor. Şi că, de fapt, la ce te poţi aştepta de la trei fete a căror vârstă însumată face 109 ani !?!

Următorii 2-3 kilometri ai cursei au fost şi cei mai grei. A început să întoarcă capul mai des şi să privească în spate. Şi-a murmurat înciudată în barbă că nu e corect ca în acele clipe decisive antrenorul ei să fie un simplu turist prin Beijing… că nu e corect ca federaţia să-i taie 15 zile de diurnă pentru că a participat la Maratonul de la Chicago… sigur, se câştigă bani la maraton, dar nu face parte tot din planul de pregătire? Picioarele îi par că sunt de plumb, i s-a rupt o unghie şi degetele îi sângerează. Cele 11 ore de zbor transoceanic la economic cu piciorele la gât le simte abia acum… noroc că nu a făcut bătături, pantofii Asics au fost făcuţi la comandă special pentru ea.

Se scutură dorind parcă să scape de un vis urât, simte că e acea „once in a lifetime chance” pentru ea. Nu, nu trebuie să cedeze, mai ales acum că este atât de aproape, incredibil de aproape de visul oricărui sportiv. Într-un efort supraomenesc, simte totuşi că va câştiga şi, în următorea clipă, îşi aruncă şapca, apoi ochelarii de soare, făcându-ne să simţim voinţa şi tăria de caracter a atletei trecută de prima tinereţe!

Ultimii 7 kilometri parcă a plutit. Pe Bird’s Nest spectatorii o aşteptau aplaudând frenetic în picioare, în timp ce întreg stadionul părea că se apleacă într-o reverenţă de recunoştinţă în faţa frumuseţei efortului depus. Ultima turnantă înainte de finish a celebrat-o, apoi a rupt cu pieptul panglica rostind în gând o rugăciune spre linia orizontului. A continuat să alerge făcându-şi trei cruci, întâi cu un prosop pe umeri, oferit de organizatori, apoi cu un steag tricolor, bucuroasă de conştiinţa visului dus până la capăt. Era campioană olimpică.

Metaforele sunt prea seci pentru a relata ce s-a întâmplat pe 17 august 2008. La câteva ore de fericire, „transmiteţi românilor că îi iubesc !” a răsunat prima declaratie a acestei Doamne a sportului care ne-a oferit clipele unice în care lacrimile pot fi de bucurie, care ne-a făcut să fim mândri că suntem români…

 „O preţuim pe Constantina Tomescu nu pentru că a învins, ci pentru ca ne-a ajutat să înţelegem că 38 de ani e o vârstă la care o putem lua de la capăt” – China Daily

Eroica Radcliffe învaţă de la învingătoare că visul are nevoie să fie dus până la capăt” – The Guardian

M-a inspirat curajul acelei femei care a castigat maratonul la 38 de ani!” – Lance Armstrong (anunţând pe 10 septembrie că se întoarce la lupta din şa)

Uluitor! Diţă a rupt cursa în jurul kilometrului  20 şi a transformat-o în osânda sa solitară, dar şi în încercarea de a ajunge la o glorie visată de orice sportiv al lumii” – Cristian Ţopescu

O dată la 4 ani sunt mândru că sunt român! O dată la 4 ani nu mă uit la ştirile calde de la ora 5! O dată la 4 ani plâng ca un copil în faţa televizorului la ora 6 dimineaţa visând că cele două fetiţe din casa mea vor caştiga un maraton sau vor spulbera o niponă pe saleaua de joc! O dată la 4 ani…. sunt român! Nu mă interesează Jiji, Borci, Taheri şi Copoşi! O dată la 4 ani sunt trist că nu am bani să fiu şi eu acolo să plâng când se cântă imnul naţional!” – Robert (blogger)

O înlănţuire uluitoare de femei care ne-au zdruncinat nu doar micul dejun, ci şi părerea despre noi. Pentru că nu mai suntem de rahat ca naţie şi nu mai suntem bătrâni, dacă ele, la 38, la 35 şi la 36 de ani, pot să alerge 42 de kilometri, să le cadă unghiile, să vomite şi să ajungă trei, domnilor şi toate trei, în primele 20 din lume

Astăzi, pe Bird’s Nest, 90.000 de oameni s-au ridicat în picioare pentru imnul României. S-au oprit şi maşinuţele roşii care trebăluiesc pe gazon. Aparatul de aer sufla drapelele, ca ele să se înalţe telegenic. Cele 46.000 de tone de oţel se ascunseseră sub privirile spectatorilor, dintre care cel puţin o cincime sunt copii şi tineri. Mii de laptopuri din tribuna presei au rămas neatinse, iar imnul compus de un vechi cântăreţ de biserică din secolul al optsprezecelea se unduia timid în Stadionul Mileniului. Doar blitzurile din tribune şi buzele tremurate ale fetei coafate de pe podium mărturiseau că nu suntem într-o fotografie perfectă. Dacă povestea pe care o trăim ar avea decenţă, în acel moment românii ar fi trebuit să se găsească în picioare, iar politicienii lor, în genunchi” – Cătălin Tolontan

 

Anunțuri

Responses

  1. Foarte frumos. Bun venit in blogosfera si bafta in continuare!
    😉

  2. Multumesc pentru gandul bun

  3. Bun venit online! Si spor la scris!

  4. bine ai venit, cipriane 😉

  5. Eurocip,arati mai bine acum in floarea varstei decat cand erai june….
    Mai baga si tu ceva poze mai……
    Oricum prietenii stiu ca esti un familist convins si n-au gagicile sanse la tine….(nu toate si nu blondele)

  6. Frumos blog si mai ales superbe poze
    Succes si sanatate ca sa te poti ocupa de toate
    Calitatea oamenilor din sport conteaza

  7. […] https://cipparaschiv.wordpress.com/2008/09/22/doua-ore-26-de-minute-si-44-de-secunde/ […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: